Metodele de măsurare a factorilor fizici, însuşite de către specialiştii CSP cu laboratoare de performanţă în cadrul unui Atelier de instruire la CNSP

În perioada 7-8 iunie curent, conform Dispoziției Ministerului Sănătății nr. 330-d din 27.05.2016, în incinta Centrului Naţional de Sănătate Publică (CNSP) şi-a desfășurat lucrările Atelierul de instruire pentru însușirea metodelor de măsurare a factorilor fizici din mediul ocupațional și ambiant de către specialiştii CSP teritoriale cu laboratoare de performanță. Specialiștii Centrului sănătatea ocupațională a CNSP în cadrul Atelierului, conform agendei, au instruit persoanele delegate din CSP teritoriale cu laboratoare de performanță în utilizarea mijloacelor de măsurare Meteoscop „M”, „Conica – Minolta” T-10 MA, „Ecofizica – 110 A”, „P3 – 60”, „CT-01” cu evaluarea cunoștințelor practice.

DSC_9785 DSC_9789

Implementarea  echipamentului modern, procurat cu suportul Comisiei Europene și prin intermediul proiectului JICA, în activitatea Centrelor de Sănătate Publică cu laboratoare de performanţă va facilita evaluarea riscurilor eventuale pentru sănătate  în urma acțiunii factorilor fizici precum zgomotul, vibrația, iluminatul, câmpurile electrostatice,  iradierile electromagnetice la locurile de muncă, pe teritoriul zonei rezidențiale și în blocurile locative.

Serviciul de presă şi relaţii cu publicul
022574700

Pentru mai multe informaţii
apelaţi la 022574528; 022574693

© 2017 Centrul Național de Sănătate Publică.