La 19 mai 2018 este marcată Ziua Europeană de prevenire a obezității

obezitate

Anual, în a treia sâmbătă a lunii mai este marcată Ziua Europeană de prevenire a obezității. Pe 19 mai curent evenimentul va  antrena prestatori ai serviciilor de sănătate, pacienți și reprezentanți ai societății civile în activități de sensibilizare și conștientizare a riscului pentru sănătate a obezității și măsurile de reducere a greutății corporale în limitele normei, toate axate la tema: „Abordăm obezitatea împreună”.

La nivel european și național este importantă cunoașterea și înțelegerea acțiunilor de prevenire, diagnosticare și tratament a obezității,  schimbare a stilului de viață al cetățenilor supraponderali sau obezi care prin gestionarea propriei greutăți corporale își pot ameliora sănătatea și calitatea vieții.

Conform estimărilor OMS – supraponderabilitatea și obezitatea reprezintă al cincilea factor de risc pentru mortalitatea generală. Cel puțin 2,8 milioane de adulți decedează în fiecare an, urmare a faptului că sunt supraponderali sau obezi. Obezitatea la nivel global aproape că s-a triplat din anul 1975.

  • În 2016, peste 1,9 miliarde de adulți, cu vârsta de 18 ani și peste, au fost supraponderali. Dintre ei, peste 650 de milioane au fost obezi.
  • 39% dintre adulții în vârstă de 18 ani și peste erau supraponderali în 2016, iar 13% erau obezi.
  • 41 milioane de copii sub vârsta de 5 ani erau supraponderali sau obezi în 2016.
  • Peste 340 de milioane de copii și adolescenți cu vârsta cuprinsă între 5 și 19 ani erau supraponderali sau obezi în 2016.
  • Dacă tendințele actuale vor continua, numărul copiilor supraponderali sau obezi, inclusiv celor de vârstă foarte mică, la nivel global va crește până la 70 milioane până în 2025.

OMS recunoaște că, în acest secol, obezitatea are o prevalență similară sau mai mare decât cea a malnutriției și bolilor infecțioase, iar în cazul în care nu vor fi întreprinse măsuri drastice pentru a preveni și trata obezitatea, mai mult de 50 % din populația lumii va fi obeză în 2025.

În Republica Moldova conform cercetărilor naționale ( Studiului STEPS, 2013):

  • circa 50% dintre persoanele adulte (18 ani şi peste) sunt supraponderale sau obeze. Ponderea persoanelor obeze, care reprezintă 15% din acest număr, este mai mare în mediul urban (16,3%) în comparație cu mediul rural (14,7%), fiind mai mare printre femei (17,1%) decât printre bărbați (13,3%);
  • obezitatea crește proporțional vârstei, de la 1% în grupul de vârstă de 18-24 ani până la 25% în grupul de vârstă de 45-65 ani, după care descrește;
  • consumul de fructe şi legume este în general scăzut – 66,6 % din populația generală consumă mai puţin de 5 porţii de fructe şi legume pe zi, determinând un risc crescut pentru bolile netransmisibile;
  • modul sedentar de viață este caracteristic pentru 59,2% din populaţia cu vârsta de 15 ani şi peste. Bărbaţii practică activităţi fizice mai frecvent decât femeile;
  • una din zece persoane (10,1%) nu corespunde parametrilor recomandate de OMS privind activitatea fizică pentru sănătate (fără diferenţe semnificative între bărbaţi (10,7%) şi femei (9,4%)). Mediana timpului total utilizat pentru activităţi fizice constituie 228,6 minute pe zi (282,9 minute la bărbaţii față de 180 la femei).
  • la adolescenți, conform Studiului de evaluare a comportamentelor de sănătate a copiilor de vârstă școlară (HBSC, 2014) la fiecare al 8-ea adolescent s-a constatat exces de masă corporală. Rata excesului de greutate și a obezității este mai mare în rândul băieților comparativ cu fetele din toate grupele de vârstă.

Supraponderabilitatea și obezitatea, precum și bolile legate de acestea, sunt în mare măsură prevenibile. Mediile de sprijin și comunitățile sunt fundamentale în modelarea opțiunilor oamenilor, alegerea alimentelor sănătoase și aplicarea activității fizice regulate sunt cele mai simple, ușoare, accesibile și disponibile  alegeri și, relevant, esențiale în prevenirea obezității.

La nivel individual excesul de greutate și obezitatea, precum și bolile aferente acestora, netransmisibile, pot fi prevenite prin:

  • limitarea aportului de energie din totalul grăsimilor și zaharuri;
  • creșterea consumului de fructe și legume, precum și leguminoase, cereale integrale;
  • practicarea activității fizice sistematice (60 de minute pe zi pentru copii și 150 de minute pe săptămână pentru adulți);
  • reducerea conținutului de grăsimi, zahăr și sare în alimentele procesate;
  • asigurarea faptului, că alegerile sănătoase și nutritive sunt disponibile și accesibile pentru toți consumatorii;
  • restricționarea comercializării de alimente bogate în zaharuri, sare și grăsimi, în special a produselor alimentare destinate copiilor și adolescenților;
  • asigurarea disponibilității alegerii alimentației sănătoase și susținerea practică a activității fizice regulate la locul de muncă, educație și instruire.

Însă efectul maxim îl poate avea responsabilitatea individuală, în caz dacă există acces la un stil de viață sănătos. Astfel, la nivel de societate, comunitate sunt importante:

  • sprijinul persoanelor în vederea respectării recomandărilor de mai sus, prin angajamentul politic susținut și colaborarea părților interesate din sectorul public și privat;
  • crearea condițiilor pentru activități fizice regulate și alegeri alimentare mai sănătoase, ușor accesibile tuturor – în special persoanelor vulnerabile;
  • asigurarea disponibilității unor alegeri alimentare sănătoase și sprijinirea practicilor periodice de activitate fizică la locul de muncă, educație și instruire.

În promovarea unei diete sănătoase poate juca un rol semnificativ și industria alimentară prin:

  • reducerea conținutului de grăsimi, zahăr și sare din alimentele procesate;
  • asigurarea alegerilor sănătoase și nutritive disponibile tuturor consumatorilor;
  • practicarea marketingului responsabil, în special al produselor destinate copiilor și adolescenților;

Supragreutatea și obezitatea sunt probleme actuale de sănătate publică și este nevoie de o strategie comună, care include promovarea unor obiceiuri alimentare sănătoase și a unui stil de viață mai activ, precum și efectuarea unui tratament adecvat.

 

Serviciul informare și comunicare cu mass-media 022 574700

Pentru mai multe informații apelați la tel.: 022 574683

© 2018 Agenția Națională pentru Sănătate Publică.