În perioada 1-31 mai 2017, în republică se desfășoară Lunarul național de profilaxie a bolilor diareice acute (BDA), intoxicațiilor alimentare și holerei.       În perioada 25 – 31 mai 2017, în republică vor fi organizate și desfășurate acțiuni de comunicare, informare și educare în cadrul Zilei Mondiale fără Tutun! La  31 mai 2017 se împlinește exact un an de la intrarea în vigoare a articolului 26 al Legii 278 din 14.12.2007 privind controlul tutunului,  de implementare a prevederilor de interzicere a fumatului în toate spațiile publice închise și semiînchise, și la locurile de muncă. Scopul acestor prevederi legale este de a proteja sănătatea populației de efectele dăunătoare ale fumului de țigară.În Republica Moldova, în acest context, acțiunile de sensibilizare și comunicare în cadrul Zilei Mondiale fără Tutun se vor desfășura sub sloganul „Moldova iese din fum. Un an de succese și provocări”.

Ateliere de instruire a medicilor de familie: „Imunizarea în practică”

În scopul consolidării capacităților, îmbunătățirii serviciilor și asigurării bunelor practici din domeniul imunizării, la inițiativa Centrului Național de Sănătate Publică (CNSP), subordonat Ministerului Sănătății și cu suportul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în perioada 04-30 mai 2017 se desfășoară ateliere de instruire a specialiștilor din instituțiile de asistență medicală primară și centrele de sănătate de nivel teritorial privind imunizările, conform ghidului practic al OMS „Imunizarea în practică”.

17051 17052

17053 17054

Total, în perioada dată, vor derula 9 ateliere zonale: mun. Chișinău (2), mun. Bălți, Hâncești, Orhei, Edineț, Cahul, Ungheni și Comrat. În cadrul atelierelor sunt instruiți medicii de familie din toate teritoriile administrative ale Republicii Moldova.

Conform agendei, un atelier de instruire se desfășoară timp de 2 zile și cuprinde principalele module din domeniul imunizărilor, cu accent deosebit pe monitoring-ul și supravegherea imunizărilor, managementul vaccinurilor și a „lanțului frig”, contraindicațiile la imunizare, supravegherea reacțiilor adverse postvaccinale, lucrul cu populația, inclusiv aspectele comunicării cu părinții privind  beneficiile imunoprofilaxiei.

În perioadă menționată, CNSP găzduiește 2 ateliere de instruire a medicilor de familie. În  cadrul desfășurării primelor 3 ateliere, la Comrat (4-5 mai), Hâncești și mun. Chișinău (11-12 mai), specialiștii participanți și-au manifestat un interes deosebit față de tematica abordată, mai cu seamă referitor managementului vaccinurilor și s-au arătat satisfăcuți de cunoștințele primite de la facilitatorii atelierului. De asemenea, participanții au reiterat și despre importanța vaccinărilor pentru o societate sănătoasă și dezvoltată, conștientizarea populației, îndeosebi a părinților despre beneficiile vaccinării pe tot parcursul vieții.

Serviciul de presă și relații cu publicul  022 274 700

Pentru mai multă informație  apelați la tel.: 022 574 569

© 2017 Centrul Național de Sănătate Publică.